Cabral, invitat special în serialul Profu’, iar asta o să vă placă


	Cabral, invitat special în serialul Profu’, iar asta o să vă placă
Autor: Dan L. Brumar
Data: 01 Aprilie 2021

Cabral revine într-un serial de televiziune odată cu apariția în Profu’, unde îi va vedea pe elevii Liceului „Emil Gârleanu” într-o ipostază foarte cunoscută lui.

Multe pasiuni arzătoare se vor consuma în episodul 7 din sezonul 2 al serialului Profu’, odată cu redeschiderea clubului de box. Profu’ se face luntre și punte pentru a-l convinge pe directorul Tănase că elevii lui au nevoie de un loc în care să-și descarce energiile negative.

Aveam niște bani, voiam să-i bag în toalete, dar acum ți-i dau ție să-i bagi în clubul de box”, îi va spune directorul Tănase lui Mișu, după ce se va lăsa înduplecat.

Cabral, care a practicat Kickbox și e antrenor de Kickbox, Thaibox și Tae-BO, reintră în ring pe post de MC (Master of Ceremonies) în cadrul unei competiții de box între licee. Elevii de la „Emil Gârleanu” vor da piept cu cei de la Liceul Francez, într-o încleștare a orgoliilor nemăsurate.

Practicant al sporturilor de contact, Cabral susține că acestea trebuie să se desfășoare întotdeauna în ring.

Ar fi bine ca toate confruntările sportive să se desfășoare într-un cadru organizat. În primul rând datorită normelor de siguranță. Deși sunt sporturi ce se bazează pe lovituri, dacă se respectă regulamentul există șanse mari ca accidentările să nu existe... sau să fie foarte mici. Altfel... riscurile sunt mari. Mult prea mari”, a dezvăluit Cabral înaintea debutului său în serial.

Întoarcerea sa în serialele de televiziune coincide cu reluarea colaborării avute cu regizorul Iura Luncașu. Cabral a mai jucat în telenovelele Moștenirea, Regina și Iubire ca în filme.

Cu Iura am lucrat mulți ani. Și deși au fost ore și zile și săptămâni de filmare fără pauze și fără respiro, de fiecare dată m-am bucurat că am lucrat cu el. E puțin nebun, puțin fixist, incredibil de talentat și un om spectaculos de bun și plăcut. 

Are un stil de a regiza în care caută naturalul și rezolvă fiecare situație cu un firesc pe care nu-l intuiești inițial. Acum că ne-am revăzut a fost foarte, foarte mișto... mai ales că avea să-mi dea niște bani pe care-i dădusem împrumut la un moment dat...”, a mai spus Cabral.

Profu’ - Șase, se întoarce Profu’! O comedie educată

FULLSCREEN
Cabral, invitat special în serialul Profu’, iar asta o să vă placă
  • /
VIDEO PROTVPLUS.RO
Modifică setările cookies